Deşi „eclipsată” de alegerile de duminică, pesta pocină rămâne o mare problemă în judeţul Giurgiu, chiar dacă este trecută la capiolul „şi altele” de Prefectură.
Cel mai recent exemplu este cel al comunei Clejani, unde a fost depistat – şi confirmat – un nou focar de pestă, într-o gospodărie. Este vorba – cel puţin, deocamdată – de patru porci, care urmează a fi sacrificaţi joi.
Asta se întâmplă după ce comuna Clejani a rămas fără medic veterinar, care a fost dat afară – potrivit primarului Florinel Nidelea – de conducerea DSVSA.
Edilul spune că apariţia acestor cazuri nu este singulară şi că, potrivit unei adrese oficiale, judeţul „colcăie”, din nou, de pestă porcină, existând multe cazuri semnalate (şi, din păcate, deja confirmate) în localităţi ca Iepureşti, Chirculeşti ori Singureni, cărora acum li se adaugă şi comuna Clejani.
Pe de altă parte, oamenii din comună sunt revoltaţi şi speriaţi că apariţia acestui nou focar va duce la „exterminarea” porcilor din gospodării.
Şi toate astea se întâmplă în timp ce conducerea Prefecturii se dovedeşte mult mai interesată de rezultatele alegerilor de duminică…