Meteorologii au emis un cod galben și altul portocaliu de vreme rea, vijelii, grindină.
Codul portocaliu a intrat în vigoare miercuri, la ora 10 şi rămâne valabil pînă joi, la ora 03, interval în care sunt prognozate intensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină, cantități de apă însemnate.
În intervalul menționat, în județele Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Ilfov, Vrancea, Galați, Brașov, Covasna, Harghita, Constanța, Tulcea, precum și municipiul București și în zona de munte a județelor Mureș și Bacău, vor fi perioade cu intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 80…100 km/h), vijelii, grindină de dimensiuni medii și mari, frecvente descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50…70 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala la începutul intervalului în centrul țării și la munte, iar după-amiaza și în prima parte a nopții, mai ales în sud-est.
După expirarea codului portocaliu, intră în vigoare o nouă atenţionare, de data aceasta, de cod galben ce va fi valabilă până joi la ora 10.
În intervalul menționat, în sud-estul și local în sudul țării vor mai fi manifestări de instabilitate atmosferică:averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp.