La sfârşitul săptămânii trecute, pesediştii din judeţ s-au adunat într-o şedinţă şi, printre deciziile luate, s-a numărat şi numirea unei nou conduceri (la o nouă organizaţie) la Mihăileşti.
La scurt timp după acestă decizie, primarul Mihai Dobre – cele care a condus PSD Mihăileşti până la decizia conducerii partidului – a acordat colegilor de la Cronica Giurgiuveană un interviu extrem de interesant, în care spune lucrurilor pe nume:
„Bădălău în toată aşa zisa lui carieră politică nu a suportat oameni mai instruiţi sau mai deştepţi decât el. Cel mai elocvent exemplu: Răzvan Cuc şi Alexandru Andrei.
Acest individ nu acceptă o confruntare de idei. Dacă el are o idee fixă, chiar dacă aceasta face rău imaginii partidului, nu ţine cont şi de părerea noastră.
Ultima dispută pe care am avut-o cu el a fost aceea în care am avut curajul să-l înfrunt când s-a pus problema revenirii doamnei Nina Crişu în funcţia de prefect. Cum Doamne iartă-mă să repui pe post un om demis de Ministrul de Interne pentru nereguli constatate de Corpul de Control al Ministrului? Ce să le spui oamenilor cărora te duci să le ceri votul când te vor întreba – Ce-aţi făcut domne aţi dat-o afară pe prefectă pentru că a fost incompetentă şi aţi adus-o înapoi ca salvatoare a partidului ? Zău ne facem de râs. Iar faptul că am avut dreptate a fost demonstrat de rezultatul votului la europarlamentare. Dar ăsta-i omul n-ai ce-i face!
Despre motivul pe care Bădălău l-a inventat pentru revocarea mea din funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD a oraşului Mihăileşti ce să vă spun, că nu-l cunosc! Acest Bădălău nu a avut bărbăţia să mă confrunte direct ca de la bărbat la bărbat, drept pentru care nu m-a invitat la CE-xul Judeţean.
Deocamdată eu sunt membru PSD şi urmez linia partidului. Conform statutului voi informa partidul la Centru despre modul neadecvat, ba pot spune dictatorial, pe care-l manifestă Bădălău la Giurgiu, ca să nu mai vorbesc de încălcarea statutului. Dar nu ar fi primul caz de încălcare a statutului! Vedeţi modul în care a fost exlus din partid Alexandru Andrei, ceea ce l-a şi determinat să treacă la PNL.
Dacă nici la nivel central nu voi găsi înţelegere mă gândesc foarte serios dacă să mai fiu membru PSD sau nu. Ceea ce vă voi spune acum să ştiţi că nu am mai spus la nimeni niciodată.
Fără să-mi fac un titlu de glorie din acest lucru, posibil să fi fost cea mai mare greşeală din toată cariera mea politică! A apărut acea nenorocită de Ordonanţă de Urgenţă 55. Bădălău pe atunci era un, hai să nu mai vorbim. A venit la mine şi a început să-mi spună de cât de bine le va fi oamenilor, de banii care vor veni către localităţile din judeţ prin Ministerul Dezvoltării şi câte şi mai câte, asta dacă noi, primarii PNL, ne înscriem în PSD.
Pe baza prieteniei dintre noi i-am convocat pe primarii PNL din Giurgiu la o întâlnire, cărora le-am spus clar şi concis că pentru noi toţi este mult mai importantă calitatea vieţii oamenilor din localităţile pe care le păstorim decât culoarea de partid. Majoritatea celor prezenţi mi s-au raliat şi astfel PSD-ul la Giurgiu ajunsese cel mai mare partid. Unde vedeţi dumneavoastră meritul lui Bădălău ? Am spus ajunsese cel mai mare partid pentru că acum o spun răspicat: Dacă Bădălău nu se linişteşte s-ar putea să rămână doar cu cei 12 primari pe care i-a avut!
Asta e Bădălău! Uită, dar s-ar putea să-l ajutăm să-şi recapete memoria! În ceea ce priveşte noua organizaţie înfiinţată nu are absolut nicio legătură cu oamenii din organizaţia PSD Mihăileşti. Organizaţia despre care vorbeşte Bădălău că a înfiinţat-o sunt de fapt membrii organizaţiei ALDE pe care a furat-o de la Toma Petcu. Aşa alianţă mai zic şi eu!“