26 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

DOUĂ ZILE – PESTE 600 DE SEMNĂTURI DIN GIURGIU PENTRU CANDIDATURA PREŞEDINTELUI IOHANNIS

Sâmbătă, 10 august, a demarat, şi la Giurgiu (ca şi în întreaga ţară) acțiunea de strângere de semnături pentru susținerea la alegerile prezidențiale a lui Klaus Iohannis, acţiune care, potrivit preşedintelui organizaţiei municipale PNL, Marian Măroiu, se bucură de un real succes printre giurgiuveni.

„Sâmbătă, 10 august, și duminică, 11 august, la cortul montat în centrul orașului, peste 600 de giurgiuveni au semnat pentru susținerea candidaturii la prezidențiale a lui Klaus Iohannis.

Acesta este un semnal că giurgiuvenii își doresc o schimbare. Mulți dintre cei care au semnat pe aceste liste chiar ne-au și asigurat de votul lor, la alegerile care vor urma, ceea ce nu face decât să ne bucure. Astfel, constatăm că, la Giurgiu, PNL are șanse să redevină ce a fost, o forță politică redutabilă”, a declarant Marian Măroiu.

Strângerea de semnături pentru o nouă candidatură a lui Klaus Iohannis la preşedinţie durează încă aproximativ trei săptămâni, timp în care liberalii giurgiuveni speră să strângă 25.000 de semnături la nivelul județului, din care 5.000 la nivelul municipiului.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER