26 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

REORGANIZARE ŞI CAMPANIE „ÎN FORŢĂ” LA PNL GIURGIU

În urmă cu câteva zile, liberalii giurgiuveni s-au întrunit într-o şedinţă a Comitetului Director Judeţean, ce a avut pe ordinea de zi mai multe subiecte de actualitate. Astfel, pe lângă pregătirea apropiatei campanii electorale pentru alegerile prezidenţiale şi campania de strângere de semnături pentru o nouă candidatură a preşedintelui Klaus Iohannis, conducerea PNL Giurgiu a luat o serie de decizii referitoare la componenţa organelor de conducere.

Potrivit preşedintelui Dan Motreanu, s-a decis că noul secretar general al organizaiei judeţene este consilierul judeţean Florian Velicu.

În ceea ce priveşte campania de strângere de semnături, Dan Motreanu spune că „greul” cade pe organizaţia municipală a partidului, de la care se aşteaptă să aducă circa 5.000 de semnături, în timp ce pentru judeţ targetul este de 29.000 de semnături – cu circa 4.000 peste numărul de voturi obţinut la europarlamentare, când PNL a obţinut 22% din voturile giurgiuvenilor, clasându-se, astfel, pe locul II în judeţ.

La prezidenţiale, ţinta este locul I – a mai precizat preşedintele interimar PNL Giurgiu, Dan Motreanu, într-o declaraţie de presă susţinută după şedinţa Comitetului Director.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER