S-a întâmplat miercuri dimineață, iar ”pățania” giurgiuveanului prins cu mâța-n sac este relatată pe pagina oficială a Poliției Române:
”Deși lipsa de răbdare sau starea de nesiguranță care pot fi aduse de un examen te pot face să cauți modalități mai facile, pentru a obține un permis de conducere, trebuie să știi că ocolirea procedurii legale te poate transforma în infractor!
Astăzi, în jurul orei 09:50, ofițerul de poliție care desfășura activități de supraveghere la proba teoretică din cadrul examenului pentru obținerea permisului de conducere, a observat că în sală se afla un candidat, cu un comportament care ridica suspiciuni, în sensul că acesta șoptea în mod repetat enunțurile din testul de examen.
I s-a atras atenția să înceteze, iar la finalul probei, după ce candidatul a fost declarat admis, a fost condus în biroul în care se afla secretariatul serviciului, pentru a se realiza un control.
În urma controlului corporal efectuat, a fost găsită o cameră ascunsă în haine, în zona pieptului, cu nasture pe obiectiv și încă două dispozitive tehnice, ascunse în zona axilelor.
Răspunsurile la întrebările din test erau recepționate de o cască foarte mică, pe care o avea montată pe timpan.
Fiind întrebat despre cele descoperite, bărbatul a declarat verbal că echipamentele nu îi aparțin și că acestea au fost montate de o persoană care i-a promis că îl va ajuta să promoveze examenul teoretic, în schimbul unei sume de bani.
De menționat este faptul că bărbatul a mai susținut proba teoretică de încă două ori, iar la ultimul examen a atras, de asemenea, atenția colegilor de la SPCRPCIV Giurgiu.
În cauză, au fost sesizați polițiștii IPJ Giurgiu, care s-au deplasat la fața locului și au preluat persoana, pentru continuarea cercetărilor.
De asemenea, s-a luat măsura retragerii dosarului din aplicația informatică, în vederea anulării rezultatelor obținute, ca urmare a fraudării probei teoretice.
Tratează cu seriozitate toate etapele necesare obținerii unui permis de conducere, deoarece de asta depinde siguranța ta, a apropiaților tăi și a tuturor celorlalți participanți la trafic!”