25 octombrie 2025

Distribuie articolul pe

Facebook

A ÎNCERCAT SĂ SCAPE DE DOSARUL PENAL PENTRU ALCOOLEMIE (CU 5.000 DE LEI) ȘI A AJUNS ÎN FAȚA INSTANȚEI, PENTRU MITĂ

La data de 22.10.2025, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a finalizat cercetările și a dispus trimiterea în judecată a unei persoane fără calitate specială pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În fapt, s-a reținut că, la data de 13.04.2025, inculpatul a promis și oferit suma de 5000 de lei unor agenți de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu pentru ca aceștia să nu dispună măsurile legale împotriva sa ca urmare a faptului că l-au depistat conducând un autoturism sub influența alcoolului (1,21 mg/l alcool pur în aer expirat), infracțiune ce avea drept consecință reținerea permisului de conducere.

Dosarul penal a fost constituit ca urmare a sesizării agenților de poliție la sistemul telefonic Call-center anticorupție 0800.806.806 al Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE D.G.A.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER