Este povestea unui bărbat din Trestieni, găsit de un vecin inconștient în spatele casei:
”Un bărbat, un vârstă de 55 de ani, a suferit arsuri în urma unui incendiu de vegetație uscată, ce s-a produs, în vineri după-amiază, în localitatea Trestieni. Acesta a fost găsit de vecini, pe un teren din spatele curții, căzut la pământ.
Imediat, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.
Bărbatul era conștient, dar avea arsuri pe membrele superioare, inferioare și pe toarce. Acesta a fost preluat de paramedici și transportat la un spital din capitală.
Pompierii au acționat pentru stingerea incendiului, care s-a manifestat pe o suprafață de circa 600 mp. Au ars vegetație uscată și deșeuri menajere.
Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza unui foc în aer liber lăsat nesupravegheat.
Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor și arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.
În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.”
ISU GIURGIU