30 decembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

A VRUT O MAȘINĂ, A OBȚINUT UN DOSAR PENAL

Un român în vârstă de 44 de ani este cercetat penal pentru tăinuire după ce a încercat să introducă în ţară un autoturism căutat de autorităţile din Polonia ca bun pentru folosirea de probe în cadrul procedurilor penale.

„În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Ruse s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control un cetăţean român, în vârstă de 44 de ani, care se afla la volanul unui autoturism, înmatriculat în România. La controlul de frontieră, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că vehiculul se află în atenţia autorităţilor din Polonia, figurând în bazele de date ca bun pentru folosirea ca probe în cadrul procedurilor penale”, se arată într-un comunicat de presă, emis vineri, de ITPF Giurgiu.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 20.000 lei, a fost indisponibilizat de către poliţiştii de frontieră, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsuri prin unitatea de parchet.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER