14 martie 2025

Distribuie articolul pe

Facebook

A VRUT SĂ SE ÎNCĂLZEASCĂ ȘI A SFÂRȘIT ARS DE VIU…

Un bărbat în vârstă de 73 de ani și-a pierdut viața într-un incendiu izbucnit, azi-noapte, în locuința sa de pe strada Digului din municipiul Giurgiu. Focul, observat târziu de vecini, s-a extins rapid și la o altă casă din apropiere.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere, o cisternă, o ambulanță SMURD și una SAJ.

Pompierii au intervenit pentru stingerea flăcărilor, însă, din păcate, bărbatul nu a mai putut fi salvat.
Locuința acestuia a ars pe o suprafață de aproximativ 70 mp.

La vecini, a ars acoperișul casei, pe circa 100 mp și s-au degradat tavanele.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic produs la sobă, în apropierea acesteia fiind depozitate materiale combustibile.

Informare preventivă

Pentru a preveni incendiile, trebuie respectate următoarele măsuri:

– păstrați o distanță de siguranță de cel puțin un metru între sobele sau alte mijloace de încălzire și materialele combustibile, precum mobilier, perdele sau lemne;
– verificați periodic sobele și instalațiile de încălzire, asigurându-se că acestea sunt în stare bună de funcționare;
– amplasaţi în faţa sobelor cu lemne o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;
– nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;
– nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
– în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă;
– depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat;
– instalați detectoare de fum și de monoxid de carbon, care pot avertiza rapid în cazul unui incendiu sau al scurgerilor de gaze.

ISU GIURGIU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER