În ultimele două luni, aproximativ 30 de persoane din județul Giurgiu care ar fi vrut să devină asistenți maternali și s-au interesat la D.G.A.S.P.C. Giurgiu de condițiile necesare în acest sens, nu au putut parcurge etapele procedurale în vederea obținerii atestatului de asistent maternal profesionist din cauza faptului că nu au absolvit învățământul liceal.
“Persoanele respective îndeplineau celelalte condiții impuse de lege pentru a putea parcurge etapele necesare obținerii atestatului de asistent maternal profesionist; astfel, solicitanții îndeplineau condiții precum starea bună de sănătate, garanțiile morale cu privire la creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor, dreptul de proprietate ori, după caz, folosință asupra imobilului în care locuiesc. Conform noilor prevederi legislative referitoare la condițiile de obținere a atestatului, procedura de atestare și statutul asistentului maternal (intrate in vigoare în data de 09 august 2024), poate fi atestată ca asistent maternal persoana care îndeplinește cumulativ mai multe condiții, una dintre condițiile obligatorii fiind absolvirea învățământul liceal. Din cauza faptului că nu au absolvit învățământul liceal, solicitanții nu au putut parcurge etapele necesare pentru obținerea atestatului de asistent maternal profesionist”, a declarat Petronela Moncea, coordonator personal de specialitate al serviciului social Rețeaua persoanelor/familiilor de plasament și asistenților maternali profesioniști din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu.
De la începutul anului 2024 și până în prezent, pentru 21 de asistenți maternali profesioniști, angajați ai instituției, au încetat raporturile de muncă încheiate cu D.G.A.S.P.C. Giurgiu, cei mai mulți dintre aceștia aflându-se la vârsta pensionării; în aceeași perioadă, opt persoane, cu vârste cuprinse între 20 ani și 54 ani, au fost angajate la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu pe posturi de asistenţi maternali profesionişti.
Procesul de recrutare a persoanelor care vor să devină asistenți maternali profesioniști va continua și în perioada următoare; după depunerea cererilor, este realizată evaluarea solicitanţilor, în vederea verificării condiţiilor prevăzute de lege pentru obţinerea atestatului de asistent maternal profesionist și capacității de a oferi îngrijirea potrivită copilulului/copiilor pe care îi vor primi în plasament.
Organigrama D.G.A.S.P.C. Giurgiu prevede 220 de posturi de asistenți maternali profesioniști, în prezent fiind ocupate 195 dintre aceste posturi. Asistenții maternali profesioniști angajați ai D.G.A.S.P.C. Giurgiu locuiesc atât în mediul urban (44,6%) cât și în mediul rural (55,4%).
D.G.A.S.P.C. Giurgiu