25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ACCIDENT FEROVIAR LA BĂLĂNOAIA

Un tren marfar, ce transporta păcură și benzină, în 23 de vagoane cisternă și un autotren încarcat cu piese auto au fost implicate, azi-noapte, într-un accident feroviar, în apropierea localității Balanoaia – anunță ISU Giurgiu.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare.
Din fericire nu au fost înregistrate victime, însă în urma impactului, tirul a fost străpuns de locomotivă și transportat aproximativ 50 de metri pe calea ferată și a avariat tronsonul de cale ferată respectiv.
O cantitate mare de carburant din rezervoarele locomotivei și ale autotrenului a ajuns pe sol.
După ce a fost blocat mai multe ore, traficul rutier a fost reluat duminică dimineață; până la momentul deblocării, la fața locului au acționat echipaje ale IPJ Giurgiu, care  au dirijat circulația pe rute alternative, iar pompierii au asigurat măsurile PSI până la îndepărtarea oricărui pericol.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER