24 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ACCIDENT GRAV LA CÂMPURELU: OPT VICTIME RĂNITE, DIN CARE UNA, ÎNCARCERATĂ

Potrivit reprezentanților ISU, evenimentul – produs duminică noapte – a avut loc în apropierea unei benzinării, fiind implicate două autoturisme. În urma accidentului, opt persoane au fost rănite.

Încă de la primirea apelului, spre acest caz au fost direcționate nouă ambulanțe. Nu s-a impus declanșarea Planului Roșu de Intervenție datorită faptului că resursele medicale alocate au fost suficiente.

Astfel, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, Gărzilor de Intervenție Colibași și Mihăilești, cu trei ambulanțe SMURD, șase echipaje din cadrul Serviciilor de Ambulanță Giurgiu și București-Ilfov și o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare.

Un bărbat a fost găsit încarcerat într-unul din autoturisme. Pompierii au folosit accesoriile de descarcerare pentru a-l extrage, în siguranță.

Cele opt persoane rănite au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ și transportate la spitale din capitală.

Pompierii au asigurat măsurile PSI și au acționat pentru sablarea părții carosabile.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER