26 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ACCIDENT LA PLOPȘORU. O CISTERNĂ CU BENZINĂ, IMPLICATĂ

Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 13.30, pe DN 41, iar primii care au intervenit au fost-ca de obicei, pompierii de la ISU, care anunță:

”ISU Giurgiu intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de descarcerare.

În accident sunt implicate o cisternă încărcată cu benzină și un autoturism.

La fața locului sunt prezente și două ambulanțe SAJ, care acordă primul ajutor pasagerilor autoturismului (două persoane). Nu au fost persoane încarcerate.

În urma verificărilor efectuate, nu au existat scurgeri de combustibil din cele două autovehicule.

Pompierii asigură măsurile PSI la fața locului și vor acționa pentru sablarea carosabilului, la finalizarea cercetărilor de către IPJ.”

La finalizarea cercetărilor, Poliția a venit, la rândul său, cu un anunț legat de acest accident:

”Astăzi, ora 13.35, un bărbat de 60 de ani, din comuna Tulucești, județul Galați, în timp ce conducea o cisternă pe DN 41, avand direcția de deplasare Giurgiu către Oltenița, la ieșire din localitatea Plopșoru, intr-o curba, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat de 50 de ani din comuna Daia, județul Giurgiu.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea șoferului de 50 de ani și unui bărbat de 42 de ani, pasager în autoturism, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Șoferul cisternei a fost testat cu aparatul Drager care a indicat valoarea 0.

Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER