27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ACCIDENT NOCTURN PE AUTOSTRADA BUCUREȘTI-PITEȘTI

Un autoturism a fost implicat, azi-noapte, într-un accident rutier produs pe autostrada A1. Evenimentul a avut loc la km 38, pe sensul de mers Pitești-București.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere. În autoturism se afla doar șoferul care a reușit să iasă singur din acesta până la sosirea echipajului de pompieri.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului.

Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Compartimentul Informare și Relații Publice ISU Giurgiu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER