O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, luni după-amiază, pe DN6, între localitațile Stâlpu și Valea Plopilor. În eveniment au fost implicate două autoturisme.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Mihăilești, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și una SAJ.
Femeia, în vârstă de 73 de ani, pasageră într-una dintre mașini, a fost găsită încarcerată.
Pompierii au folosit accesoriile speciale pentru extragerea sa în siguranță. Aceasta era conștientă și cooperantă, fiind preluată de echipajul SAJ și transportată la un spital din capitală.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor.
Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Giurgiu recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.
ISU GIURGIU