19 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ACTE DE IDENTITATE ÎN REGIM DE URGENȚĂ, ÎN AJUNUL ȘI ÎN ZIUA ALEGERILOR

Românii care doresc să voteze dar nu dețin documente de identitate valabile își pot face buletinul în regim de urgență, inclusiv sâmbătă, dar și duminică, în ziua votului. În acest sens, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a precizat că Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a recomandat serviciilor județene și Direcției din București să lucreze cu publicul și în zilele de sâmbătă și duminică, astfel: de la ora 8.00 la 16.00 pe 9 noiembrie și de la ora 7.00 la 21 în data de 10 noiembrie.

În context, oficialul MAI a mai precizat că, la alegerile prezidențiale care au loc duminică, alegătorii pot vota la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își au domiciliul ori reședința.

„Alegătorul care în ziua votului se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde își are domiciliul sau reședința, poate vota la orice secție de votare din localitatea respectivă”, a precizat comisar șef Monica Dajbog.

Purtătorul de cuvânt al MAI a adăugat că cetățenii români își pot exercita dreptul de vot în baza unuia dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.

În țară, pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru a vota numai de către cetățenii români care au domiciliul în străinătate, dar votează în România.

„Evident, aceste trei tipuri de pașaport pot fi folosite pentru a vota și de către cetățenii români care votează în străinătate. Reamintim că și la acest proces electoral se folosește Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal”, a explicat ofițerul de presă. (www.evz.ro)

Respectând recomandările MAI, Direcția de Evidență a Persoanei Giurgiu va avea program special în acest week-end, după cum urmează:

– 09 noiembrie 2019 – intervalul orar 08:00-16:00
– 10 noiembrie 2019 – intervalul orar 07:00-21:00

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER