Sâmbătă, 23 martie 2019, Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu, a organizat în Parcul Elevilor din municipiul Giurgiu, o serie de activități de celebrare a Zilei Poliției Române.
Ofițeri şi agenți, specialiști în domeniul criminalistic, prevenirii criminalității, resurselor umane, polițiști din structurile de ordine publică și poliție rutieră au prezentat informații despre activitățile specifice, metode și mijloace folosite în munca de poliție, rolul și locul polițistului în comunitate, totodată fiind făcute și ofertele educaționale ale școlilor de poliție.
Polițiștii au prezentat vizitatorilor, echipamentul de protecție al Serviciului de Acțiuni Speciale, armamentul și autospecialele din dotare, mijloacele tehnice şi autolaboratoarele folosite de specialiștii criminaliști cu ocazia efectuării cercetării la locul comiterii unei infracțiuni precum şi câinii de serviciu folosiți pentru prinderea infractorilor.
Polițiștii rutieri au fost prezenți cu autospecialele dotate cu tehnică de măsurare a vitezei pe care aceștia le folosesc în activitățile curente pentru prevenirea riscului rutier şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Pentru antrenarea atmosferei şi captarea atenției publicului, polițiștii Serviciului de Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic au prezentat exerciții cu câinii de serviciu.
De asemenea, au fost organizate o serie de concursuri pe teme rutiere și de prevenire a criminalității, câștigătorii fiind premiați cu diverse bunuri ( bicicletă, tabletă, articole de papetărie, tricouri, șepci, etc) și diplome.
La manifestarea de sâmbătă au participat elevi, profesori din unitățile de învățământ, cetățeni şi reprezentanții mass-mediei.
Manifestările vor continua în data de 25 martie a.c., în sala de festivități a Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu unde se va desfășura o ședință festivă, în cadrul căreia vor fi avansați mai mulți ofițeri și agenți de poliție și vor fi acordate diplome pentru activitatea desfășurată – anunță Poliția Giurgiu.
De remarcat că ideea organizării acestor manfestări în Parcul Elevilor a fost una foarte bună, dat fiind numărul mare de copii veniți aici, dornici să afle cât mai multe despre Poliție și activitatea sa, cei mici fiind încântați de tot ceea ce au văzut sâmbătă în Parcul Elevilor.