26 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ADIO, GIGI!

Înfrângerea „cu strigături” suferită sâmbăta trecută, în alegerile interne pentru şefia PNL Giurgiu l-a determinat pe „marele” Gheorghe Ştefan să-şi „ia zborul” de la Giurgiu.

Astfel, potrivit spuselor noului liberal-şef giurgiuvean, Marin Anton, joi, Gheorghe Ştefan a părăsit organizaţia judeţeană PNL Giurgiu, pentru a se muta la organizaţia liberală a Sectorului 2, din Capitală.

Asta, după ce – vă reamintim – sâmbătă, Gheorghe Ştefan a obţinut doar 42 de voturi, fiind devansat şi de Dumitru Beianu (57 de voturi), în timp ce Marin Anton a fost ales preşedinte de 265 de delegaţi liberali.

De altfel, despre perioada în care Gheorghe Ştefan a condus, ca interimar, PNL Giurgiu, unul din proaspeţii lideri liberali – Noruţ Stănişteanu, prim-vicepreşedinte – spune că poate fi un adevărat exemplu de „bună organizare” – cu ghilimele şi ironia de rigoare – şi că atât Ştefan, cât şi Beianu au pierdut lamentabil: „Şi dacă ar fi să tăiem 2-ul din faţa numărului de voturi obţinute de Marin Anton (265), acesta tot ar fi avut mai multe voturi decât cei doi contracandidaţi”!

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER