5 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

AGENȚII ECONOMICI DIN GIURGIU – EXTREM DE INTERESAȚI DE IDEEA ÎNFIINȚĂRII DE ȘCOLI PROFESIONALE ÎN JUDEȚ

Relansarea învățământului dual, prin care tinerii pot ieși de pe băncile școlii cu o meserie căutată pe piața muncii și își pot găsi rapid un loc de muncă, este una din prioritățile conducerii județului, dar și a demnitarilor liberali giurgiuveni.

Joi, conducerea Consiliului Județean, alături de care s-a aflat și deputatul PNL Alexandru Andrei, s-a întâlnit cu reprezentanții firmelor ce își desfășoară activitatea în Parcul Industrial Giurgiu Nord.

Aceștia au explicat că una din problemele majore cu care se confruntă în ultimii ani este lipsa forței de muncă calificate.

În acest sens, președintele CJ, Dumitru Beianu, spune că  instituția pe care o conduce și-a propus să-i încurajeze pe elevi să urmeze o școală profesioonală cu sprijinul mediului de afaceri, direct interesat de acest segment:

”Știu ce înseamnă să cauți muncitori calificați și să nu găsești sau să fie din ce în ce mai greus să păstrezi o relație contractuală cu ei. E o prioritate să implicăm și instituția Consiliului Județean în acest proiect. E logic să fim interesați de mediul privat, e logic să ținem cont de problemele dvs. și să le tratăm ca pe o prioritate.”

La rândul său, deputatul Alexandru Andrei afirmă că, într-adevăr, lipsa forței de muncă calificate este o mare problemă în județul Giurgiu și, de aceea, ideea înființării unor școli profesionale este binevenită, asigurându-i pe cei prezenți de sprijinul său și al colegilor săi, parlamentari de Giurgiu.

”Și eu provin din mediul privat și știu problemele cu care se confruntă mediul de afaceri. Dacă acum câțiva ani întrebai mediul de afaceri cu ce probleme se confruntă, spunea birocrația, acum, pe primul loc se află lipsa forței de muncă, în special cea calificată.”

Nu este prima întâlnire de acest gen în care oamenii de afaceri giurgiuveni se plâng de lipsa forței de muncă, așa că înființarea școlilor profesionale se dovedește extrem de utilă în județul Giurgiu, în condițiile în care în licee sunt elevi care au note foarte bune, dar care doresc să practice o meserie, care să le aducă satisfacții profesionale, dar și recompense materiale semnificative.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER