Anunţul că Marian Măroiu este candidatul PSD la funcţia de primar al municipiului a făcut, deja, înconjurul oraşului, sâmbătă.
La 10 ani de la excluderea din PSD, Marian Măroiu este acum primit înapoi “cu braţele deschise”, fiind clamat, deja, de Bădălău şi Mina ca viitorul primar al municipiului.
Dacă acum Măroiu este “providenţial”, iar revenirea sa în PSD este primită cu “aplauze la scenă deschisă”, în urmă cu exact patru ani, acelaşi Mina – care azi îi ridică osanale – avea o opinie diamentral opusă despre revenirea lui Măroiu în PSD:
„Marian Măroiu nu va reveni niciodată în PSD Giurgiu! Afirm acest lucru cu toată tăria şi m-am consultat cu preşedintele Niculae Bădălău în acest sens! Domnul Măroiu nu poate redeveni un PSD-ist convins, după ce atât timp a fost mare PNL-ist. Nu se poate ca acum să vină să ne pupe, după ce în campanie, alături de colegii săi din partid, ne-a criticat în fel şi chip!
Noi suntem o echipă sudată. Am muncit mult, avem oameni care au muncit mult în campanie, dar mai ales înainte, plus în alegeri! N-o să vină nimeni acum direct pe cai mari! Nu-i vom dezamăgi pe cei care au muncit în detrimentul… unor cai, de fapt, morţi”.