19 iunie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ALEGERI 9 IUNIE – UNDE ȘI CUM POȚI VOTA?

Alegerile locale și alegerile europene au loc duminică, 9 iunie 2024. Secțiile de votare sunt deschise în intervalul orar 7.00-22.00, ora locală.

Alegătorii care la ora 22.00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să exercite dreptul de vot până la ora 23.59 (ora locală).

Unde se poate vota pe 9 iunie la alegerile locale

Potrivit votcorect.ro, la scrutinele din 9 iunie, alegătorii pot vota:

  • în localitatea de domiciliu (adresa din cartea de identitate/buletin), dacă nu au altă reședință, dacă nu au depus cerere pentru viza de flotant la birourile pentru evidența persoanelor pentru înregistrarea reședinței sau dacă nu și-au înregistrat reședința înainte de 11 aprilie 2024;
  • în localitatea de reședință (unde au viza de flotant);
  • pe listele permanente, dacă au depus în prealabil o cerere la primăria respectivă, cu 45 de zile înainte de data alegerilor, dar doar dacă au obținut dovada reședinței cu 60 de zile înaintea alegerilor (până pe 10 aprilie, inclusiv);
  • pe listele suplimentare: alegătorii cu viză de flotant care nu au depus cererea de înscriere în Registrul Electoral cu adresa de reședință pot vota în localitatea de reședință pe liste suplimentare sau în localitatea de domiciliu, pe liste permanente;

Cum știți la ce secție puteți vota la alegerile locale și europarlamentare 2024

Alegătorii care nu știu unde trebuie să voteze pe data de 9 iunie pot afla secția la care sunt arondați accesând site-ul registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, numele de familie și codul captcha.

După completarea corectă a datelor, site-ul va afișa numele și numărul secției de votare la care alegătorul este arondat, precum și adresa și harta unde este localizată secția.

Unde se poate vota pe 9 iunie la alegerile europarlamentare

Alegătorii sunt arondați unei secții de votare, în funcție de domiciliu sau reședință. Listele de alegători sunt întocmite în avans.

Totuși, dacă te afli într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau reședință în ziua alegerilor, poți vota și la altă secție, dar doar pentru europarlamentare.

În acest caz, președintele Biroului Electoral al secției de votare te va înregistra pe listele suplimentare de alegători.

www.gandul.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER