25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ALTĂ ZI, ALT TRANSPORT ILEGAL DE DEȘEURI OPRIT LA VAMA GIURGIU…

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu, au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, cantitatea de 21.210 de kilograme deșeuri plastice, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de transfer conform prevederilor legale în vigoare.

În ziua de 10.06.2021, în jurul orei 09.20, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul asupra unui ansamblu rutier, care era condus de către un cetățean bulgar, în vârstă de 53 de ani.

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, cantitatea de 21.210 de kilograme deșeuri din plastic, care fuseseră încărcate de la o societate comercială din Grecia și aveau ca destinație o altă societate din județul Ilfov.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului sus-menționat, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Giurgiu din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că documentele de notificare pentru circulația transfrontalieră, prezentate de către șofer, nu erau conforme Regulamentului CE nr. 1013/2006, privind transferul de deșeuri.

În cauză, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport.

 

Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu

Inspector principal de poliție

Roxana Popazu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER