5 noiembrie 2025

Distribuie articolul pe

Facebook

ALTĂ ZI, ALTE PERCHEZIȚII ÎN ”OPERAȚIUNEA JUPITER”; DE ACEASTĂ DATĂ, ÎNTR-UN DOSAR DE EVAZIUNE FISCALĂ LA GIURGIU

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 5 noiembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice- Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, au pus în executare 4 mandate de percheziție, în municipiul Giurgiu, la domiciliul unei persoane fizice, precum și la sediul și punctele de lucru ale unei persoane juridice, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Din materialul probator administrat până în prezent, a reieșit faptul că, în perioada ianuarie 2024 – prezent, reprezentanții unei societăți comerciale, din județul Giurgiu, având ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul, ar fi prejudiciat bugetul general consolidat al statului, prin omiterea în tot sau în parte, a evidențierii veniturilor realizate, în actele contabile ori în alte documente legale.

Astfel, de la punctele de lucru ale operatorului economic în cauză, ar fi fost comercializate produse alimentare și băuturi alcoolice și non-alcoolice, cu un adaos comercial de aproximativ 10%, în baza unor bonuri nefiscale.

De asemenea, la sfârșitul programului de lucru, bunurile comercializate ar fi fost fiscalizate, în sensul că, folosindu-se de un program informatic, ar fi întocmit și eliberat bonuri fiscale, cu un adaos comercial de doar 2%, restul sumelor de bani fiind însușite de către administratorul societății comerciale respective.

Totodată, în alte situații, produsele ar fi fost comercializate fără a se emite bonuri fiscale, prejudiciul cauzat urmând a fi stabilit ulterior, pe baza probatoriului administrat.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice, în vederea documentării cauzei și tragerii la răspundere a persoanelor cercetate, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu și al unor reprezentanți ai Administrației Județene a Finanțelor Publice Teleorman.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

IPJ GIURGIU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER