25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ALTE 11 TONE DE DEȘEURI, OPRITE ÎN VAMA GIURGIU

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unui control specific efectuat asupra unui ansamblu rutier, cantitatea de 11.499 kilograme deșeuri din plastic, pentru care șoferul nu deținea documente de transfer, conform prevederile legale în vigoare.

 

În ziua de 28.06.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier condus de către un cetățean bulgar, în vârstă de 54 de ani. Acesta transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din plastic.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului respectiv, lucrătorii noștri au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că deșeurile, în cantitate totală de 11.499 kilograme, au fost încărcate din Grecia pentru o societate din județul Galați, iar documentația de transfer prezentată de către șofer nu era conformă prevederilor Regulamentului CE nr. 1013/2006.

În acest context, autoritățile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României pentru mijlocul de transport sus-menționat.

 

Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu

Inspector principal de poliție Roxana Popazu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER