200 de giurgiuveni au, la ora actuală, amenzi neplătite, ce nu pot fi recuperate, în valoare de peste 1 milion de lei, amenzi ce se transformă, conform legii, în ore de muncă în folosul comunității.
Potrivit reprezentanților Direcției locale de Impozite și Taxe, încă din 2014 legislația prevede transformarea amenzilor contravenționale în ore de muncă în folosul comunității. Prestarea unei activități în folosul comunității se poate aplica numai contravenienților persoane fizice și nu poate depăși 300 de ore.
Astfel, dacă o persoană nu achită amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite a acesteia – adică cei sancționați nu au venituri sau bunuri care pot fi valorificate, Direcțiile de Impozite și Taxe pot cere instanței de judecată înlocuirea amenzii cu obligarea contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
”Meritul cel mai mare îi revine fostei conduceri a DITL Giurgiu, Biroului Juridic, dar și Serviciului de Executări Silite al Direcției pentru instrumentarea acestor dosare și trimiterea lor în instanță, iar faptul că pentru toate aceste acțiuni, instanțele au încuviințat transformarea acestor datorii în muncă în folosul comunității, spune ceva despre munca depusă de colegii mei.
Toate aceste persoane cu debite sunt verificate dacă înregistrează venituri sau dacă dețin bunuri ce pot fi valorificate. Credeți-mă că pentru fiecare dosar nu se fac doar 2-3 verificări în acest sens, ci de multe ori solicităm informații la peste 10 instituții de pe teritoriul României care ne pot furniza astfel de informații. Efortul este unul uriaș pentru acești debitori.” a menționat directorul DITL Giurgiu, Laurențiu Țintea.
Legea mai prevede că și o persoană care nu își poate achita o amendă se poate adresa instanței de judecată pentru transformarea acesteia în muncă în folosul comunității. Minorii sub 14 ani nu răspund contravențional, iar în cazul celor care au împlinit 14 ani, minimul și maximul amenzilor se reduc la jumătate. De asemenea, minorii care nu au împlinit 16 ani nu pot fi obligați să muncească în folosul comunității.
”Cea mai mare sumă transformată în muncă în folosul comunității se ridică la 88.732 lei, și în mare parte aceste amenzi sunt luate pentru transportul persoanelor fără a deține autorizație de transport în regim de taxi! Pentru acesta DITL Giurgiu a făcut demersurile încă de anul trecut către instanța de judecată iar datornicul are de efectuat nu mai puțin de 222 ore de muncă în folosul comunității,” a mai declarat Laurențiu Țintea.