20 de ani de la înființarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și a ISU Giurgiu
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) sărbătorește, pe 15 decembrie a.c., 20 de ani de activitate dedicată protecției și siguranței cetățenilor.
Înființat în anul 2004 prin comasarea Inspectoratului Genenral al Corpului Pompierilor Militari și Comandamentului Protecţie Civilă, IGSU a devenit o instituție esențială în gestionarea situațiilor de urgență, oferind un răspuns prompt și eficient în fața provocărilor din România.
Începând cu aceeași dată, la Giurgiu, a fost înființat Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vlașca” al Județului Giurgiu, prin fuzionarea Grupului de Pompieri cu Inspectoratul Judeţean de Protecţie Civilă.
Misiunile celor două structuri s-au întrepătruns, devenind o instituţie modernă, flexibilă, capabilă să asigure creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului.
Complexitatea, intensitatea şi dinamismul diverselor situaţii cu care ne confruntăm zi de zi impun adoptarea rapidă şi implementarea celor mai bune practici menite să ofere dezvoltarea instituţională pe cele trei paliere: prevenire, pregătire şi intervenţie.
Astăzi, ISU Giurgiu are în subordine două detașamente, două stații, o gardă de intervenţie și două puncte de lucru în Giurgiu, Bolintin Deal, Mihăilești, Colibași, Roata de Jos, Călugăreni și Greaca.
În cei 20 ani, ISU Giurgiu s-a dezvoltat continuu şi a ajuns o structură eficientă, aliniată la standardele impuse de statutul de ţară membră a Uniunii Europene, capabilă să ofere o creştere a nivelului de securitate a vieţii cetăţenilor, proprietăţii şi mediului.
Cu această ocazie, mulțumim tuturor celor care au contribuit la construirea unei instituții de elită, care, de-a lungul anilor, au salvat vieți, au protejat comunități și au demonstrat un angajament necondiționat față de misiunea lor.
Multumim și partenerilor instituționali, dar și comunităților locale, care au sprijinit activitatea ISU Giurgiu. Privind spre viitor, ne reafirmăm misiunea de a rămâne un pilon de siguranță și încredere pentru toți cetățenii.
Pentru mai multe informații despre activitățile ISU Giurgiu, vă invităm să accesați site-ul oficial www.isugiurgiu.ro, pagina oficială de facebook: ISU Giurgiu sau Instagram – isu.gr.
La mulți ani, IGSU! La mulți ani tuturor celor care veghează necontenit asupra siguranței cetățenilor!
ISU GIURGIU