11 ianuarie 2026

Distribuie articolul pe

Facebook

ANM: COD GALBEN DE VISCOL ȘI NINSORI SÂMBĂTĂ NOAPTE

Meteorologii au emis o atenționare tip cod galben de precipitații însemnate cantitativ și strat de zăpadă, valabilă în județul Giurgiu de astăzi de la ora 20.00, până mâine la ora 12.00.

Se vor înregistra cantități de precipitații de 15-20 l/mp, predominant sub formă de ninsoare, iar stratul de zăpadă va atinge 10-15 cm. De asemenea, vântul va avea intensificări și va bate cu viteze de 50-60 km/h, viscolind temporar ninsoarea.

Dacă sunteți nevoiți să porniți la drum, informați-vă despre condițiile de trafic. Puneți în mașină lucruri necesare în caz de urgență: lanțuri antiderapante, lopată pentru zăpadă, lanternă, un sac cu nisip, apă, pături, încărcător pentru telefon etc.

Informaţi-vă permanent asupra condiţiilor meteorologice şi a modului în care evoluează acestea.

 Pentru a evita producerea unor evenimente rutiere, vă recomandăm să:

▪️conduceți prudent;
▪️reduceți viteza;
▪️măriți distanța dintre autovehicule;
▪️evitați orice manevră riscantă;
▪️dacă sunteți pietoni, fiți atenți la drum pentru a nu aluneca.

Având în vedere temperaturile scăzute prognozate, ISU Giurgiu recomandă cetățenilor să respecte măsurile de siguranţă în locuinţe, pentru a-și proteja atât viața, cât și bunurile.

Măsuri de prevenire a incendiilor la folosirea sobelor și aparatelor electrice de încălzire:

– verificați sobele, canalele şi coşurile de evacuare a fumului și asigurați-vă că acestea nu prezintă fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;
– nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
– mențineți ușa sobei închisă și așezați o tavă metalică în dreptul acesteia;nu puneți în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
– stingeți focul înainte de a părăsi locuința și nu adormiți cu soba aprinsă;
– verificați aparatele electrice de încălzire și reparați sau înlocuiți orice echipament defect cu ajutorul unui specialist;
– decuplaţi aparatele electrice de încălzire înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;
– nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă sau cu aparatele electrice de încălzire în funcţiune.

Recomandări pentru protecția personală în timpul gerului:

– evitați deplasările lungi și expunerea prelungită la frig;
– îmbrăcați-vă gros, purtați încălțăminte antiderapantă;
– mișcați-vă constant când stați afară, pentru a menține căldura corporală;
– mâncaţi regulat şi consumaţi suficiente lichide, evitând excesul de cofeină sau alcool;
– protejaţi persoanele în vârstă, care au probleme de sănătate, copiii și femeile însărcinate;
– în situații de urgență, apelați numărul unic 112.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store.

ISU GIURGIU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER