25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ANM: VREMEA SE ÎNCĂLZEȘTE UȘOR ÎN URMĂTOARELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI, DAR NU VOR LIPSI PRECIPITAȚIILE

Vremea se va încălzi uşor în majoritatea regiunilor țării, începând din 28 ianuarie, anunță Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în cadrul prognozei pentru următoarele două săptămâni. Iubitorii de zăpadă primesc, însă, o veste bună, și asta deoarece precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare sunt posibile aproape în fiecare zi, în intervalul 24 ianuarie-6 februarie.

În Muntenia, valorile termice vor fi în creştere, de la o medie a maximelor de -1 grad şi o medie a minimelor de -9…-8 grade, la începutul intervalului, până la valori de 7…8 grade pentru media maximelor şi -3…-2 grade pentru cea a minimelor, în jurul datei de 28 ianuarie. În zilele care vor urma este posibilă, din nou, o uşoară scădere a temperaturilor, astfel că la finalul intervalului de prognoză media maximelor va fi de 4…6 grade, iar a minimelor de -6…-4 grade.

Până la finalul lunii ianuarie doar izolat vor fi precipitaţii slabe sub formă de ninsoare, lapoviţă şi ploaie. În primele zile din februarie, va fi posibil ca aria acestora să se extindă.

www.realitatea.net

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER