Echipe de control ale Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Giurgiu au continuat acțiunile începute săptămâna trecută, sub coordonarea noului Comisar Sef Adjunct, Ionuț Ilie Voevozeanu.
Astfel, în urma recontrolului realizat la operatorii economici cărora li s-a aplicat măsura opririi temporare a prestării serviciului, în perioada 22-26 august 2022, pentru 10 dintre aceștia a fost menținută măsura complementară, ceilalți remediind deficiențele constatate.
”Îmi doresc un suflu nou pentru colegii mei, în activitatea de control. Este extrem de important să avem grijă, în fiecare zi, ca drepturile consumatorilor să nu fie încălcate și produsele și serviciile, care le sunt oferite, să fie de cea mai bună calitate.
Sunt dușmanul neglijenței și comodității, iar acest lucru sper să fie ușor de remarcat, cât de curând atât de către consumatori, cât și de către operatorii economic” – Ionuț Ilie Voevozeanu, Comisar Sef Adjunct CJPC Giurgiu.
În plus, în ultimele zile au fost realizate, în continuare, acțiuni de control, iar la doi operatori economici din Giurgiu: Fabrica de produse de panificație Vel Pitar SA și magazinul mixt din proximitatea Spitalului Județean Giurgiu, deținut de Playandbet SRL, au fost depistate nereguli.
Sancțiunile aplicate acestora au fost:
- amenzi contravenționaleîn valoare de 50. 000 lei
- pentru abaterile constatate la momentul controlului s-a propus închiderea temporară a celor două unități pentru o perioadă de până la 6 luni.
Deficiențele constatate au fost:
- existența unor condiții necorespunzătoare în secția de producție și în depozitele de produs finit și materii prime
- existența unor exfolieri a tencuielii pe pereți și tavan, cu pânze de păianjen, paviment deteriorat,
- folosirea unor utilaje neigienizate, cu resturi de aluat întărit, a unor navete neigienizate, cu strat gros de praf,
- existența unui tunel al cuptorului deteriorat, cu izolație desprinsă, ruginită,
- prezența unor ustensile de curățenie (matura, faras ) în spațiul de producție
- comercializarea unor produse cu data durabilității minimale depășite,
- folosirea unor spatii frigorifice neigienizate, cu praf, resturi alimentare, insecte, chedere cu mucegai, apă în incinte
- folosirea unor cântare fără buletine metrologice.
Acțiunile de control ale CJPC Giurgiu sunt în plină desfășurare.
COMISAR SEF ADJUNCT,
Ionut Ilie Voevozeanu