Ca în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, Poliția și Poliția de Frontieră anunță ”valuri” de confiscări în domeniul materialelor pirotehnice:
”Articole pirotehnice confiscate de polițiști giurgiuveni cu ocazia activităților specifice desfășurate în cadrul acțiunii naționale Foc de artificii.
Vineri, 21 decembrie a.c., polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Giurgiu, au desfășurat, pe raza municipiului Giurgiu o serie de controale pe linia combaterii operațiunilor cu articole pirotehnice efectuate fără drept, în cadrul acțiunii naționale Foc de artificii.
Astfel, aceștia au depistat în flagrant o tânără de 16 ani, din municipiul Giurgiu, care deținea, fără drept și oferea spre vânzare, de la domiciliul său, 471 de petarde, pe care a declarat că le achiziționase anterior din Republica Bulgaria și le comercializa în scop personal, fără a fi autorizată în acest sens.
De asemenea cu ocazia activităților specifice desfășurate în sistem integrat de către polițiștii din Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Giurgiu cu polițiștii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră, în punctul de trecere al frontierei Giurgiu –Russe, au fost depistați trei bărbați de 20, 28, respectiv 52 de ani din localitatea Telega, jud. Prahova, care dețineau într-o autoutilitara înmatriculată în Republica Bulgaria, mai multe articole pirotehnice.
Cu ocazia verificării amănunțite a interiorului mijlocului de transport au fost identificate 456 bucăți articole pirotehnice, categoria a-II-a și a-III-a despre care aceștia au declarat că le achiziționaseră din Republica Bulgaria și că nu sunt autorizați pentru a efectua operațiuni cu articole pirotehnice.
Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în ambele cauze au fost întocmite dosare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept.”
”Polițiștii giurgiuveni au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări față de un bărbat, asupra căruia au fost găsite articole pirotehnice.
Sâmbătă, 22 decembrie a.c., în cadrul acțiunii Foc de artificii, desfășurate la nivel național, polițiștii au desfășurat activități specifice pe raza județului Giurgiu în scopul depistării persoanelor care transportă, dețin, comercializează sau utilizează ilegal articole pirotehnice.
Cu ocazia activităților desfășurate a fost depistat în trafic un bărbat de 31 de ani, din localitatea Cartojani, județul Giurgiu, iar în autoturismul acestuia au identificat trei cutii de petarde pentru care conducătorul auto nu deținea documente de proveniență, pe care a declarat că le achiziționase anterior de la șoferul unui camion.
Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit un dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept.”
”Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit 453 articole pirotehnice, în valoare de 1.065 lei, pe care trei cetățeni români au încercat să le introducă în țară, fără a deține autorizațiile necesare.
În data de 21.12, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, în baza Planului comun de acțiune încheiat între S.P.F. Giurgiu și I.P.J. Giurgiu, polițiștii de frontieră împreună cu lucrători din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase (S.A.E.S.P.) au desfășurat o acțiune specifică, pe sensul de intrare în țară.
Astfel, a fost descoperită, într-un microbuz cantitatea totală de 453 articole pe bază de amestecuri pirotehnice.
Cu ocazia verificărilor specifice a rezultat faptul că bunurile aparțineau cetățenilor români S.I., M.A., și N.M. pasageri, respectiv șoferul microbuzului.
Faţă de cele constatate, persoanele în cauză au declarat că articolele pirotehnice le aparțin, le-au achiziționat din localitatea Ruse și nu aveau cunoștință de obligativitatea deţinerii autorizațiilor necesare.
În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit lucrări penale pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
Bunurile, în valoare de 1065 lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către ofițerii din cadrul S.A.E.S.P. Giurgiu, iar persoanelor li s-a permis continuarea călătoriei, fiind cercetate în stare de libertate.”