După ce, duminică dimineaţă, oficialii clubului Dinamo declarau că vor contesta rezultatul partidei cu Astra, din cauza condiţiilor de joc de la Giurgiu, după-amiază, a venit rândul celor de la Astra să răspundă acuzaţilor oaspeţilor de sâmbătă.
Într-un comunicat oficial postat pe pagina Astrei, reprezentanţii clubului afirmă:
„Clubul nostru constată cu mâhnire faptul că persoane din cadrul clubului Dinamo caută scuze şi oferă explicaţii ridicole, acuzând Astra cu privire la nefuncţionarea instalaţiei de degivrare, pe parcursul partidei cu Dinamo!
Instalaţia de degivrare a arenei „Marin Anastasovici” a funcţionat pe întreg parcursul partidei! Mai mult, funcţionează în permanenţă, când temperaturile scad, pornirea acesteia realizându-se automat, lucru cu care nu credem că se pot lăuda prea multe echipe din ţară, inclusiv Dinamo!
Faptul că pe teren s-a depus un strat subţire de zăpadă s-a datorat cantităţii de precipitaţii căzute în timpul partidei, dar, terenul nu a fost nicio clipă îngheţat, iar acest lucru poate fi confirmat de către jucători.
Aşadar nu poate fi vorba despre oprirea instalaţiei, o aşa zisă „strategie” a clubului nostru în acest sens sau alte afirmaţii nefondate „aruncate” în spaţiul public!”