28 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ASTRA, DIN NOU FĂRĂ ANTRENOR

La sfârșitul săptămânii trecute, oficialii Astrei postau, pe pagina oficială a clubului, un comunicat de presă în care anunțau că luni urma să se desfășoare o ședință de analiză, în care se vor lua măsuri pentru remedierea situației în care se află actulamente clubul giurgiuvean:

”Constatând forma foarte slabă și, mai ales, rezultatele modeste ale echipei noastre, obiectivul clubului Astra pentru acest sezon va fi schimbat, din ocuparea locurilor 1-3, în salvarea de la retrogradare!

În urma rezultatelor slabe, care periclitează obiectivele de performanță ale clubului Astra, ne vedem nevoiți să anunțăm reorganizarea activității, urmând să procedăm la schimbări atât pe partea băncii tehnice, cât și din punct de vedere administrativ și al lotului de jucători.

În acest sens, luni va avea loc o ședință de analiză, sancțiunile urmând să respecte R.O.I. al clubului, precum și regulamentele disciplinare ale FRF.”

Era de așteptat ca acest comunicat să fie urmat de un altul, în care să se anunțe, oficial, ce s-a decis în acea ședință, dar asta nu s-a întâmplat.
În schimb, siteul gsp.ro anunță, marți, că antrenorul Gigi Mulțescu și-a reziliat contractul cu Astra:
Gigi Mulțescu și-a reziliat oficial contractul cu Astra Giurgiu și explică motivele pentru care lucrurile n-au mai funcționat la echipă așa cum și-ar fi dorit. 

„Eu pot argumenta ce s-a întâmplat.  Am venit la Astra și după primele două săptămâni de când am venit, am câștigat toate meciurile, pusesem totul la punct. Apoi a venit un grup de accidentări.

Au venit și niște meciuri cu echipe de top, unde este mai complicat. Și acum eram în obiectiv în campionat și în sferturile Cupei României, stăteam bine.

Evoluțiile n-au mai fost la fel de bune, e adevărat. Am fost dat afară corect! Am făcut și greșeli, dar nu știu dacă au fost majore. Dacă Alexa spune că e un lot așa bun, extraordinar, cam ca al Craiovei, atunci de ce nu a venit să facă treabă aici?„, a zis Gigi Mulțescu la TV Digi Sport.

Astra a început campionatul cu Marius Măldărășanu, acesta fiind demis după etapa a 7-a, fiind neînvins în campionat la acea vreme, 2 victorii și 5 remize.

Cum Dan Alexa a refuzat oferta lui Ioan Niculae, Astra caută în prezent un nou tehnician pentru ultimele 6 etape din acest an. Următorul meci al giurgiuvenilor este programat sâmbătă, 24 noiembrie, în deplasare cu Sepsi.”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER