6 decembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ASTRA GIURGIU – „OFICIAL LE MERGE BINE”….

Au restanţe la plata salariilor jucătorilor, dar susţin că asta nu e o problemă… Este vorba despre oficialii de la Astra, care au publicat, pe siteul clubului, un comunicat de presă:

„Referitor la materialele de presă care „deplâng” starea financiară a clubului Astra, ţinem să aducem câteva precizări importante, care să lămurească această situaţie, una exagerată în presă, fără niciun temei.

Clubul Astra a achitat salariile jucătorilor pe lunile iunie şi iulie, singura lună scadentă fiind luna august (termen de plată la jumătatea lunii septembrie), obligaţie financiară pentru care clubul nostru a semnat angajamente ferme, cesiuni de creanţă. Repetăm, la acest moment, singura obligaţie de plată pe care Astra o are faţă de jucători (cărora le mulţumim pentru înţelegere) este salariul aferent lunii august, „întârziat” cu două săptămâni, fără a se putea vorbi măcar despre depunerea unor memorii, din punct de vedere al termenelor regulamentare de plată!

Nu credem că această „datorie” pe care o are Astra către proprii jucători reprezintă o „îngrijorare”, un subiect de presă, iar de aici până la a se vorbi de greve, criză şi alte lucruri de acest gen este cale lungă. Mai ales că, în acest moment, clubul nostru are de încasat şi sumele aferente participării în calificările Europa League şi se află într-o poziţie favorabilă pentru accederea în play-off.

Chiar nu are rost să facem comparaţie cu situaţia altor cluburi din fotbalul românesc, dar, Astra, cu siguranţă, nu credem că reprezintă o problemă!”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER