4 decembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ASTRA REVINE DIN VACANŢĂ CU UN MECI „DE FOC”: ÎNTÂLNEŞTE, VINERI, CAMPIOANA „VIITORUL”

Campionatul se reia cu meciuri „tari”, chiar din prima etapă, iar unul din aceste meciuri este cel dintre Viitorul şi Astra, partidă programată vineri, la ora 20.45.

Cu câteva ore înaintea meciului, reprezentanţii Astrei notau, pe pagina oficială a clubului:

„Gândindu-ne la restructurarea echipei, din vara trecută, la întinerirea lotului, poziţia pe care se află acum Astra este una remarcabilă! Pe locul 4 în ierarhia la zi a Ligii I, cu doar 4 etape înainte de finalul sezonului regulat, echipa noastră are şanse mari să se claseze pe un loc de play-off, fapt care ar însemna trecerea într-o altă etapă, superioară, a proiectului actual.

Elevii lui Edward Iordănescu încep astăzi meciurile dintr-un februarie decisiv pentru ce va urma, cu un joc pe terenul campioanei de anult recut, Viitorul. De fapt, este un derbi dintre ultimele două campioane ale României, un meci direct cu implicaţii importante în zona locurilor 1-6, unde, astriştii speră să rămână în continuare şi chiar să-şi consolideze poziţia. Orice punct va conta enorm, orice pas greşit…de asemenea!
Fără Abang – suspendat, dar cu Florentin Matei, Laurenţiu Buş şi Urko Vera – noile achiziţii ale Astrei, gata de debut, echipa noastră încearcă astăzi, de la orele 20,45, să mai facă un “pas în faţă”!”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER