10 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

AUTORITĂȚILE JUDEȚENE – RĂSPUNS PROMPT LA PRIMA NINSOARE SERIOASĂ

Zăpada căzută vineri noapte nu a fost o problemă pentru autoritățile judeene, care s-au dovedit pregătite pentru intervenții rapide.

Încă de dimineață, conducerea Consiliului Județean a ieșit în teren, pentru a vedea la fața locului care este situația.

Președintele CJ, Dumitru Beianu:

”Intervențiile utilajelor DJT și ale firmelor care operează în județ s-au concretizat, în această dimineață, în acțiuni de îndepărtare a zăpezii de pe carosabil.

Chiar dacă în alte județe s-a dat startul după ce s-a oprit ninsoarea, la Giurgiu s-a lucrat începând cu primele ore ale zilei, inclusiv în municipiu și în curtea spitalului.

Așa cum bine explică unul dintre lucrătorii implicați, materialul antiderapant va fi împrăștiat în a doua parte a zilei, pentru a putea rămâne pe asfalt la noapte, când se anunță temperaturi scăzute.

Orice participant la trafic poate fi un specialist în domeniu, iar opinii și tonuri, inclusiv critice, primim întotdeauna!

Cel mai important îndemn: rugăm șoferii să fie foarte atenți la manevrele celorlalți participanți și să adapteze viteza condițiilor de iarna!”

https://www.facebook.com/dumitrubeianu/videos/7491486574216883

Pe teren a fost sâmbătă și vicepreședintele CJ, Elisabeta Mihalcea; aceasta a verificat situația din zona de nord a județului.

https://www.facebook.com/100000406060458/videos/pcb.7204488389574625/2692385927582290

https://www.facebook.com/100000406060458/videos/pcb.7204488389574625/1196755321729547

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER