27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

AVEM ŞI NOI PENALII NOŞTRI: CĂMĂTĂRIE LA CONSILIUL JUDEŢEAN

O ştire apărută – ca de obicei, pe surse, că Poliţia nu suflă o vorbă despre cazurile cu adevărat importante, preferând să ne bombardeze cu ştiri despre „minunatele” acţiuni de prevenire ori cu articole despre amenzile date prin pieţe băbuţelor care vând pătrunjel fără casă de marcat – a „explodat” sâmbătă noapte: „marele”, „unicul” , „vârful de lance” al consilierilor judeţeni PNL, Mihnea Boerescu, a fost arestat!

Se pare că s-a întâmplat vineri, 12 ianuarie, iar guralivul consilier şi-ar fi petrecut 24 de ore în arestul Poliţiei, după care un judecător a decis să fie cercetat, în continuare, în arest la domiciliu.

Şi dacă, de obicei, când auzim de dosare penale, acestea se referă la corupţie sau mită, Boerescu trebuia – şi de data asta – să iasă în evidenţă. Şi a făcut-o, cu brio: nici vorbă de mită sau corupţie! Nu, Boerescu este cercetat pentru… cămătărie!

Ce şi cum s-a întâmplat, cine şi de ce „l-a dat în gât” încă nu se ştie (poate vom afla, peste vreo lună, de la Poliţie, oficial), dar cert este că vajnicul şi vocalul consilier este acum  arestat.

Dacă e să ne gândim mai bine, nu ar fi chiar o surpriză atât de mare, pentru că, de-a lungul timpului, au fost multe scandaluri în care apărea numele lui Boerescu – trenuri luate unor oameni din zonă, tot felul de acuzaţii ciudate…

Cert este că acum i s-a cam „înfundat”… Şi mai există o certitudine: PNL Giurgiu este „groggy”, încasând cea de-a doua lovitură dură, în numai câteva zile, arestarea lui Boerescu venind după ce liderul Marin Anton era trimis în judecată de DNA pentru corupţie.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER