3 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

AVIZ AMATORILOR! INCITAREA LA VIOLENȚĂ ȘI URĂ SE PEDEPSEȘTE CU ÎNCHISOAREA

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri Legea pentru modificarea art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, referitoare la incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare pe criterii de rasă, etnie, dar şi de ”opinie ori apartenenţă politică” sau origine socială.

Propunerea legislativă adoptată de către deputaţi prevede că „incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Proiectul a fost atacat la CCR de USR, însă judecătorii constituţionali au decis că legea este constituţională.

Pedepse cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă

În forma actuală, articolul prevede că ”incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor Laura Vicol declara, despre proiectul de lege, că transpune în legislaţia românească un articol din Decizia cadru 2008/913/JAI privind combaterea anumitor forme şi expresii ale rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal şi că Guvernul din care făcea parte şi USR, anul trecut, a pus această iniţiativă pe masa Parlamentului.

A doua zi după adoptare, deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiţiei a anunţat că USR va ataca la CCR proiectul de lege adoptat luni de Camere Deputaţilor privind sancţionarea incităţii publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare, după ce s-a adăugat şi criteriul „apartenenţei politice” între categoriile vizate.

El a afirmat că nu este potrivit, mai ales în vremurile pe care le trăim acum, având în vedere experienţa anilor trecuţi, şi anume „încercările lui Liviu Dragnea de a ne impune anumite limitări din acestea ale libertăţii de expresie”.

Pe 28 aprilie, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiate, obiecţiile de neconstituţionalitate ale Avocatului Poporului şi USR pe proiectul de lege privind sancţionarea incităţii publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare, după ce a fost adăugat şi criteriul „opinie ori apartenenţă politică” între categoriile vizate. Prin urmare, CCR a decis că legea este constituţională.

www.newmoney.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER