10 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

BĂDĂLĂU, PRINS DIN NOU CU MINCIUNA

Bădălău este lovit de… amnezie! El a „uitat” subit că fiica sa a lucrat o bună perioadă de timp la CNAIR, dar a fost prins cu minciuna de jurnaliştii de la B1 TV.

În urmă cu o săptămână, Bădălău nega vehement că fiica sa ar fi lucrat vreodată la CNAIR, ba chiar reproşa jurnaliştilor că nu s-ar fi documentat bine.

După ce jurnaliştii de la B1 au venit cu dovezi concrete – Sabina Bădălău figurând pe lista angajaţilor CNAIR care, în 2015, ar fi încasat sporuri ilegale – Bădălău a „cotit-o”, declarând că, de fapt, habar nu avea că fiica sa ar fi lucrat vreodată la CNAIR!

Chiar aşa, domnule Bădălău? Chiar credeţi că este cineva care să ia „de bune” aceste afirmaţii? Adică, Sabina Bădălău a ajuns aşa, din întâmplare, angajată la CNAIR şi familia habar nu avea că ar fi lucrat pe acolo? Chiar ne luaţi pe toţi de proşti?

Ciudată „amnezia” asta…

De altfel, întrebat de jurnaliştii care au descoperit subiectul, Bădălău s-a declarat extrem de deranjat – normal, de altfel, în condiţiile în care a fost „prins cu mâţa-n sac” – afirmând că nu înţelege de ce presa este „atât de preocupată de cariera copiilor” săi, omiţând, însă, faptul că această „carieră” este pe bani publici…

Încă o dovadă concretă a ceea ce înseamnă PSD-ul şi oamenii săi…

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER