Clubul Inner Wheel Danubius Giurgiu a organizat pe 22 februarie 2019, la Restaurantul Perla – Salon D’Alexia, BALUL PRIMĂVERII.
Scopul acestui eveniment caritabil a fost acela de a strânge fondurile necesare pentru susținerea Programului Bursier Inner Wheel.
Din fondurile strânse cu ocazia acestui eveniment, Clubul va acorda cinci burse de excelență unui număr de cinci elevi din Giurgiu care vor urma cursurile clasei a XII-a în anul școlar 2019 – 2020. Suma destinată desfășurării acestui program este în acest an de 25.000 lei.
Evenimentul s-a dovedit a fi, dincolo de partea caritabilă, și o petrecere reușită, grație talentatului tenor Alin Stoica și sopranei Mădălina Stephanie Radu, cărora Clubul Inner Wheel Danubius Giurgiu le mulțumește pentru această seară în care cu toții am simțit că „OPERA” a fost la Giurgiu! Mulțumim, de asemenea, formației Euroton Band și saxofonistului Viorel Răducu pentru susținerea muzicală a evenimentului.
Cele mai alese mulțumiri se îndreaptă către toți cei prezenți, membri ai clubului și invitați, celor care, prin generozitatea lor, fac posibilă de fiecare dată, realizarea proiectelor noastre anuale.
PREȘEDINTE INNER WHEEL DANUBIUS GIURGIU 2018-2019
Maria GHIȚĂ