18 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

BILANȚ TRIST AL LUNII SEPTEMBRIE: NOUĂ ACCIDENTE GRAVE, CU TREI MORȚI ȘI 14 RĂNIȚI, PE ȘOSELELE DIN JUDEȚ

Incendierea vegetației uscate aproape de căile rutiere a scăzut vizibilitatea pe partea carosabilă și a condus la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate trei autoturisme. În urma impactului unul dintre vehicule a luat foc. Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, două dintre acestea fiind blocate între fiarele contorsionate.

Acesta este scenariul exercițiului ce a avut loc astăzi, pe B-dul Mihai Viteazul din municipiul Giurgiu, în zona blocurilor ANL. Cu acest prilej, au fost simulate acțiuni de extragere a victimelor încarcerate din interiorul autoturismelor, de acordare a primului ajutor calificat și de stingere a incendiilor.

Paramedicii și echipajele SAJ au intervenit pentru salvarea victimelor și transportarea acestora la spital, în timp ce polițiștii și jandarmii au asigurat fluidizarea circulației rutiere și măsurile de ordine și siguranță, în zonă. La fel ca în situațiile reale, pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului de vegetație uscată și a celui izbucnit la autoturism, concomitent cu acțiunea de salvare a persoanelor rămase încarcerate.

Exerciţiul a urmărit testarea capabilităţilor de intervenţie şi de răspuns a forţelor implicate, îmbunătățirea pregătirii personalului, precum şi verificarea modului de cooperare între structurile cu atribuţii în managementul tipurilor de risc.

Fiind abordate situații tactice de o complexitate ridicată, la intervenţii au participat forţe şi mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Giurgiu, Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu, Serviciului Județean de Ambulanță Giurgiu, Agenției pentru Protecția Mediului Giurgiu și Comitetului Local pentru Situații de Urgență.

Reamintim faptul că, în luna septembrie, pompierii giurgiuveni au intervenit în cazul a nouă accidente rutiere grave.

Din nefericire, în urma acestora, trei persoane și-au pierdut viața, iar 14 au fost rănite, fiind transportate la spital de echipajele SMURD și SAJ. Într-unul din cazuri, în urma impactului, un autoturism a luat foc. Evenimentele s-au produs pe DN 61, DN 5, DJ 504, DJ 601 A, Autostrada A1 București-Pitești, la ieșire din localitatea Bălănoaia, în localitățile Domnești și Dârvari.

ISU GIURGIU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER