10 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

BOALA MISTERIOASĂ CARE „BÂNTUIE” PRIN PRIMĂRIE

Anunţul că se vor face restructurări, preavizele primite, deja, de unii angajaţi şi organizarea concursurilor pentru posturile din Primărie şi direcţiile subordonate au „efecte secundare”. Uan din direcţiile care se confruntă cu aceste „efecte” este cea de Impozite şi Taxe, care anunţă că se confruntă cu un val de concedii medicale, cel puţin „suspecte”:

„Prevederea conform căreia angajatorii aveau posibilitatea de a verifica la domiciliu dacă angajații sunt sau nu în concediu medical, a fost abrogată de ceva vreme. Asta nu înseamnă că firmele sau instituțiile nu au la îndemână alte pârghii pentru a verifica veridicitatea de fapt a acestor situații.

Un ordin din 2010 al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate dă posibilitatea oricărui angajator să sesizeze acest organ de control dacă are suspiciuni cu privire la acordarea concediilor medicale.

”Pentru mine există o suspiciune cel puțin rezonabilă că aceste concedii medicale au fost emise în condiții firești, clinice și aș zice chiar legale. Angajați care în ultimii 5 ani nu au avut o zi de concediu medical, se ”îmbolnăvesc” brusc în perioada preavizului și nu mai pot lua parte la aceste examene!” (n.r. examenele în vederea restructurării)  a precizat Laurențiu Țintea, directorul DITL Giurgiu.

Conform ordinului CNAS nr.627/2010, angajatorul poate sesiza casa de asigurări de sănătate cu care medicul are încheiată convenție pentru eliberarea certificatelor de concediu medical, iar aceasta are obligația de verifica – printre altele, în evidențele medicului care a eliberat Certificatul de Concediu Medical, și eventuale concordanțe între mențiunile din certificatul eliberat și istoricul medical al asiguratului.

Medicii pot fi verificați astfel de un corp de control format din personal al serviciilor specializate din structura CNAS, respectiv a caselor de asigurări de sănătate. În cazuri justificate, CNAS, respectiv casele de asigurări de sănătate, cooptează, după caz, reprezentanți ai Ministerului Sănătății sau ai direcțiilor de sănătate publică și ai direcțiilor medicale ori ai structurilor similare din ministerele și instituțiile din administrația publica centrala cu rețea sanitară proprie, precum și medici experți ai asigurărilor sociale.

În cazul în care sunt descoperite nereguli, medicii care eliberează aceste Certificate de Concediu Medical riscă amenzi cuprinse între 5000 și 10.000 lei, urmând a fi sesizată și comisia de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor, iar – în funcție de gravitatea și numărul de cazuri descoperite în acest sens, medicul respectiv își poate pierde chiar și licența de practică!

”Dacă aceste controale confirmă că acei angajați nu aveau dreptul la concediu medical, este un lucru foarte grav. Nu ne putem bate joc de banii publici, care sunt din ce în ce mai puțini și trebuie drămuiți cu foarte mare atenție. Am mai spus-o și o repet, oricine are chef de muncă este binevenit la DITL!” a mai menționat Laurențiu Țintea.”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER