21 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

BULGARII AU FINALIZAT LUCRĂRILE LA PODUL PRIETENIEI, TRAFICUL RĂMÂNE AGLOMERAT…

Autoritățile bulgare au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, prin Centrul Comun de Contact Giurgiu, cu privire la faptul că au fost finalizate lucrările de reabilitare la covorul asfaltic din porțiunea bulgară a Podului Prieteniei Giurgiu-Ruse.

La momentul actual, la nivelul P.T.F. Giurgiu controlul se efectuează,  atât pe sensul de intrare cât și pe sensul de ieșire din țară pe câte patru artere destinate turismelor, iar pentru autocamioane, traficul prin P.T.F. Giurgiu se desfăşoară pe câte cinci artere de control, pe ambele sensuri de deplasare.

La nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ şi fluent.

Pentru fluidizarea traficului, au fost suplimentate atât  arterele de control cât și numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor de călătorie.

Reamintim că suntem în perioada sezonului estival și tot mai multe persoane doresc să-și petreacă concediile în afara granițelor țării motiv pentru care au crescut considerabil numărul turismelor și persoanelor care doresc să tranziteze prin P.T.F. Giurgiu.

Totodată, recomandăm persoanelor să pregătească din timp documentele de călătorie necesare pentru tranzitarea frontierei, să verifice şi să pregătească documentele necesare minorilor la ieşirea din ţară, în vederea scurtării timpului de control  şi să consulte aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a instituţiei politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei.

  Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu

  Subinspector de poliție Raluca DUMITRACHE

N. Red: Potrivit aplicației traficonline a Poliției de Frontieră, miercuri după-amiază timpul de așteptare pentru autoturisme, la ieșirea din țară, era de 20 de minute, în timp ce camioanele aveau de așteptat 160 de minute.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER