8 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

BUNURI CONTRAFĂCUTE DE 350.000 DE LEI – CEA MAI RECENTĂ CAPTURĂ A POLIȚIEI DE FRONTIERĂ LA GIURGIU

Polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit, în urma controlului efectuat asupra mai multor mijloace de transport, bunuri în valoare de aproximativ 350.000 lei, care purtau însemnele unor firme consacrate şi prezentau suspiciuni de contrafacere.

În ultimele 24 ore, în cadrul activităților specifice pe sensul de intrare în țară, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 2.000 de bunuri constând în articole vestimentare, de parfumerie, marochinărie, încălțăminte cosmetice și parfumerie, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul cercetărilor, colegii noştri au stabilit că bunurile descoperite aparțin unor pasageri, cetățeni turci, români, moldoveni și bulgari, cu vârste cuprinse între 22 și 61 de ani. Persoanele în cauză nu deţineau documente de provenienţă pentru produsele menţionate anterior.

Bunurile, estimate la o valoare de aproximativ 350.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

Purtător de Cuvânt ITPF Giurgiu

Inspector de poliție

Raluca-Petronela Stan

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER