25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CĂLĂTORIE PERICULOASĂ ÎNTRERUPTĂ ÎN VAMA GIURGIU

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au depistat un bărbat, cetățean străin, care se afla ascuns pe osia semiremorcii unui ansamblu rutier, încărcat cu fructe. Persoana în cauză a declarat autorităților faptul că intenționa să ajungă în Marea Britanie.

În cursul acestei nopți, în jurul orei 02.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 39 de ani, conducând un ansamblu rutier. Șoferul  transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, fructe din Turcia pentru Moldova.

În urma controlului preliminar efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au depistat ascunsă, pe osia semiremorcii, o persoană de sex masculin fără documente de identitate asupra sa.

În cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că bărbatul depistat este cetățean afgan, în vârstă de 18 ani. Acesta a declarat autorităților faptul că s-a urcat pe osia semiremorcii autocamionului, într-o parcare din Turcia, fără a avea consimțământul șoferului. Tânărul intenționa să ajungă în Marea Britanie.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei depistate, iar conform protocolului româno-bulgar, tânărul, șoferul mijlocului de transport și mijlocul de transport au fost preluați de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

 

Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu

Inspector principal de poliție Roxana Popazu

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER