8 septembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

”CÂND ELEFANȚII SE BAT, SUFERĂ IARBA”… AMBIȚIILE POLITICE ALE PSD SE RĂSFRÂNG (NEGATIV) ASUPRA COPIILOR CU AUTISM

Jurământul depus la preluarea mandatului nu valorează ”nici doi bani” pentru consilierii județeni PSD, al căror singur scop nu este ”bunăstarea giurgiuvenilor”, ci respectarea ordinelor de partid.

Mai exact: niciun proiect promovat de conducerea liberlă a Consiliului nu trebuie să ”treacă”. Indiferent despre ce este vorba…

Așa s-a întâmplat și în ultima ședință ordinară a acestui an, ședință în care consilierii trebuia să dezbată un proiect de hotărâre ce ar fi venit în sprijinul copiilor cu autism din județ.

Era vorba de preluarea unui teren intravilan, neproductiv, din satul Varlaam (comuna Adunații Copăceni), teren pe care ar fi urmat să se realizeze – în colaborare cu Consiliul Județean Ilfov – un centru de hipoterapie pentru copiii și tinerii cu dizabilități din județul Giurgiu. Mai simplu, un centru de terapie pentru copiii și tinerii care suferă de autism (peste 100 înregistrați la nivelul județului).

Înainte ca acest proiect să ajungă în mapa consilierilor județeni, Consiliul Local al Comunei Adunații Copăceni aprobase transferul respectivului teren, dovedind că au înțeles beneficiile și necesitatea realizării, în județul nostru, a unui astfel de centru.

Suprafața terenului ce ar urma să găzduiască acest centru, finanțat, în primă instanță, de Consiliul Județean Ilfov, este de 5,68 hectare (dezmembrat în două loturi: unul de 1 hectar, al doilea de 4,68 hectare), urmând a fi preluată, CU TITLU GRATUIT, de către Consiliul Județean Giurgiu.

Numai că, în Consiliul Județean, grupul PSD s-a opus cu înverșunare – și chiar cu aplauze, când proiectul a fost respins – realizării acestui centru

Este o nouă dovadă că aleșii PSD nu au decât un singur țel: respectarea ordinelor de partid, ordine care sunt foarte clare: să nu se întrunească numărul de voturi necesare aprobării proiectelor inițiate de conducerea CJ!

Nu contează cine suferă, nu contează ce pierde județul, nu contează decât satisfacerea orgoliului liderului PSD Giurgiu, Marian Mina…

Așa înțeleg consilierii PSD jurământul făcut la preluarea mandatului!

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER