4 decembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CÂND ŞI CUM SE POATE FACE RADIEREA MAŞINII ÎN 2017?

Potrivit Normelor de aplicare a noului Cod Fiscal, începând din acest an, radierea din evidenţă a vehiculelor se face doar în cazul scoaterii definitive din circulaţie a acestora, la cererea proprietarului, în următoarele cazuri:

a) proprietarul doreşte retragerea definitivă din circulaţie a vehiculului şi face dovada depozitării acestuia într-un spaţiu adecvat, deţinut în condiţiile legii, spaţiu care nu afectează domeniul public sau îl afectează, dar pentru care există o convenţie sau o autorizaţie în acest scop, de la autorităţile competente;

b) proprietarul face dovada dezmembrării, casării sau predării vehiculului la unităţi specializate în vederea dezmembrării;

c) la scoaterea definitivă din România a vehiculului respectiv;

d) în cazul furtului vehiculului. În cazul în care contribuabilul nu mai poate face dovada existenţei fizice a maşinii, scăderea de la plata impozitului se face prin prezentarea unui certificat de distrugere emis în conformitate cu prevederile legale sau în baza unei declaraţii pe propria răspundere, din care să rezulte împrejurările care au condus la pierderea acestuia.

De asemenea, radierea poate fi ceruta si atunci cand propietarul nu mai doreste mentinerea vehicului in circulatie sau in cazul in care masina va fi scoasa definitiv din Romania (va fi exportata).

Daca solicitati radierea pentru ca nu mai doriti sa mentineti autoturismul in circulatie, este obligatoriu sa aveti, pentru el, un spatiu adecvat de depozitare (un garaj, o curte, un teren).

In plus, radierea se face si din oficiu, in cazul vehiculelor abandonate ori fara stapan, in termen de 30 de zile de la primirea unei dispozitii a autoritatii administratiei publice locale prin care masina este declarata abandonata sau fara stapan, potrivit art. 17 din Codul Rutier.

Indiferent de motivele pentru care proprietarul solicita radierea unui autoturism, procedura este aproximativ asemanatoare.

Astfel, posesorul masinii trebuie sa solicite radierea vehiculului la Serviciul Public Comunitar Directia Permise si Inmatriculari Auto, unde trebuie sa depuna urmatoarele documente:

Cererea de radiere;
Certificatul de inmatriculare;
Actul de identitate al solicitantului in original si copie;
Placutele cu numarul de inmatriculare;
Cartea de identitate a vehiculului in original si copie;
Fisa de inmatriculare cu viza organului fiscal competent teritorial sau certificatul de atestare fiscala.
Certificat de radiere – 3 exemplare;
In cazul persoanelor juridice vor fi depuse documentele care sa ateste dobandirea personalitatii juridice, denumirea si sediul, in copie (de exemplu certificat inregistrare la Registrul Comertului), precum si imputernicirea reprezentatului legal al acestora;
Procura speciala autentificata de notarul public, in cazul in care documentele se depun de o alta persoana decat titularul.

In functie de motivul pentru care doriti sa radiati autoturismul, dosarul trebuie sa mai contina si:

Documentul care atesta dezmembrarea, casarea sau predarea unei unitati specializate in vederea dezmembrarii, atunci cand automobilul a fost dezmembrat, casat sau predat unei unitati specializate pentru dezmembrare;
Declaratie pe proprie raspundere a titularului inmatricularii sau a mostenitorilor legali ai acestuia, din care sa reiasa ca vehiculul nu mai circula pe drumurile publice si o copie unui document care atesta detinerea unui garaj, teren, curte, parcare, unde va fi depozitat vehiculul respectiv, acte necesare in cazul in care posesorul nu mai doreste mentinerea vehiculului in circulatie;
Documentul care atesta exportul vehiculului (document vamal romanesc de export / document strain vamal de import / document de inmatriculare in strainatate / sau alte inscrisuri oficiale straine din care rezulta exportul sau inmatricularea in strainatate), in situatia in care autoturismul va fi scos din Romania definitiv;
Documentul emis de politie care atesta furtul in tara sau strainatate, daca motivul radierii este furtul.

Radierea unui autoturism nu presupune niciun fel de cost pentru proprietar si, de obicei, se face pe loc.

av. Marius Coltuc

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER