23 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

CANICULA S-A ÎNTEȚIT: COD PORTOCALIU PÂNĂ MIERCURI DIMINEAȚĂ

Va fi căldură mare și astăzi, la Giurgiu – anunță, marți dimineață, pompierii de la ISU. Codul portocaliu de caniculă este valabil de astăzi, de la ora 10:00, până mâine, la aceeași oră.

Maximele se vor situa, în general, între 35 și 37 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.

Pentru a trece cu bine de această perioadă, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

  • efectuaţi deplasări în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul;
  • evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
  • purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
  • evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr;
  • consumaţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe sau ceaiuri;
  • mâncaţi fructe şi legume şi evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi;
  • păstraţi legătura cu persoanele în vârstă din familia dumneavoastră, interesați-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă la nevoie;
  • nu lăsaţi copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
  • creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului.

Pentru a preveni incendiile, vă recomandăm să:

  • respectați normele de prevenire și stingere a incendiilor;
  • nu utilizați focul deschis în zonele cu vegetație uscată, la distanțe mici față de locurile cu pericol de explozie sau față de materiale combustibile, fără a-l supraveghea și asigura prin măsuri corespunzătoare;
  • nu expuneți la soare sau în zone supraîncălzite recipiente sau rezervoare ce conțin lichide inflamabile sau gaze sub presiune;
  • pregătiți hrana prin utilizarea focului deschis doar în locurile special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinătăți;
  • nu aruncați țigările nestinse în apropierea vegetației uscate;
  • nu lăsați copiii nesupravegheați, cu mijloace ce pot produce aprinderea (chibrituri, brichete etc.).

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER