Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod portocaliu de caniculă, valabil până mâine (n.red: miercuri, 10 iulie), în județul Giurgiu.
Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 37-39 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 20 de grade (noapte tropicală).
Pentru a trece cu bine de această perioadă, ISU Giurgiu recomandă respectarea următoarelor măsuri:
- efectuaţi deplasări în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul;
- evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
- purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
- evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr;
- consumaţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe sau ceaiuri;
- mâncaţi fructe şi legume şi evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi;
- păstraţi legătura cu persoanele în vârstă din familia dumneavoastră, interesați-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă la nevoie;
- nu lăsaţi copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
- creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului. Evitaţi creşterea temperaturii, având grijă să:
- limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură;
- menţineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis;
- scădeţi temperatura, având grijă să aerisiţi dimineaţa devreme sau seara târziu;
- reglaţi aerul condiţionat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.
ISU GIURGIU