Astăzi, 14.01.2026, la sediul Instituției Prefectului-Județul Giurgiu a avut loc o ședință a Grupului de Suport Tehnic, în caz de posibile poluări accidentale pe raza județului Giurgiu .
Ședința a fost coordonată de Prefectul Ion Ghimpețeanu. Au participat; din partea ISU-Giurgiu, inspector-șef, colonel Dumitru Vâlceanu, împuternicitul-șef al ITPF Giurgiu, comisar-șef Ion Burciu, din partea Gărzii Naționale de Mediu, Adam Clara Antoanela – comisar şef -Comisariatul Județean Giurgiu, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (S.G.A.) Florea Bogdan și Chican Dan din partea Capitaniei Zonale Giurgiu.
În cadrul ședinței, au fost furnizate informații despre incidentul petrecut pe Dunăre, în data de 10.01.2026, la limita dintre județele Teleorman și Giurgiu, în care a fost implicată o barjă, parte a unui convoi ce transporta clorură de potasiu și care naviga sub pavilion slovac.
Astfel, barja scufundată la Giurgiu, nu este prevazută cu echipaj. Aceasta transporta 1281,302 tone de potasiu.
Cercetările sunt efectuate de Căpitania Zonala Giurgiu, acestea fiind în curs de desfașurare.
În ceea ce privește calitatea apei, conform S.G.A.Giurgiu, în urma ultimelor analize efectuate în data de 12.01.2026, rezultatele determinărilor de cloruri și amoniu se încadrează în cls. 1 de calitate (foarte bună), iar azotații, azotiții și ortofosfații se încadrează în cls a 2-a de calitate (bună).
Tot în cadrul acestei ședințe s-a stabilit drept comunicator al acestui Grup de Suport Tehnic, Capitania Zonală Giurgiu (C.Z.G.) .
Instituția Prefectului Giurgiu